Într-o inscripţie, în limba slavă, de pe o marmură din pridvorul bisericii se arată că, alături de logofătul Nicolae Buhuş, a mai contribuit la construirea bisericii şi un oarecare Pavăl care avea mai multe mori pe Slănic. Pavăl a construit chilia de la poartă şi chiliile cu pivniţă. La 1762, marele logofăt Radu Racoviţă reface biserica şi zidul înconjurător , monumentul fiind cunoscut sub numele de Mânăstirea Răducanu. Era o mânăstire fortificată, aşa cum, în secolul al XVIII-lea, au mai fost şi Mânăstirile Caşin şi Mira. Pe la sfârşitul secolului XVII se înfiinţează mânăstirea. Moşia a avut puţine moşii şi, nu de puţine ori, a fost obligată să se judece în lungi procese pentru unele locuri primite ca danii. Mânăstirea a fost închinată Mânăstirii Ivir de la Sf. Munte Athos de către Ion Buhuş, pe la sfârşitul secolului XVII, şi reînchinată, în 1777, de Ilinca Racoviţă, soţia paharnicului Petrachi Videli, cu moşii, case şi ţigani. A fost unificată administrativ cu Mânăstirea Precista, situaţia aceasta păstrându-se până la secularizare (1863). 

     În 1763, marele logofăt Radu Racoviţă, căsătorit cu Maria Buhuş, va reface şi împodobi aproape integral biserica. El se consideră ctitorul ei, după textul pisaniei plasat deasupra uşii de la intrare. Este singura biserică din ţară cu text francez în pisanie. Mânăstirea a trecut prin momente dramatice în 1821 şi în anii Primului Război Mondial. S-au efectua reparaţii între anii 1843-1853, de către arhimandritul Pricopie, iar cea mai amplă refacere este cea de după 1998. Biserica Răducanu este un monument reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc. Biserica estede plan triconic, cu o turlă pe naos şi cu turn-clopotnită pe pridvorul vestic. Ea înglobează şi elemente dintr-un edificiu mai vechi (cel al lui Ion Buhuş). Prodvorul, deasupra căruia se ridică clopotniţa, este boltit în boltă mănăstirească cu penetraţiuni. Deasupra pridvorului se găseşte o cămăruţă în care călugării păstrau cărţile vechi.

     Biserica a fost zugrăvită la 1763 şi din nou, la 1811, de zugravul Mihail Paninopol, prin grija arhimandritului Meletie. Devastată de turci la 1821, biserica pare a fi repictată sau cel puţin refăcută în 1830, odată cu catapeteasma. Pe peretele vestic al pronaosului, deasupra uşii dinspre pridvor, este pictat tabloul votiv reprezentând pe ctitor (marele logofăt Radu Racoviţă,n.n) ţinând biserica în mâini şi însoţit de familia sa. În apropierea acestui tablou, în partea dreaptă, apare arhimandritul Pricopie, în timpul căruia s-au făcut reparaţiile. Din cele două clopote ale bisericii, cel mare, turnat la Muntele Athos, are o inscripţie în limba greacă din 10 noiembrie 1810. Se mai păstrează incinta vechii mânăstiri, cu zid de 5,20m înălţime, pe trei laturi, prevăzut cu metereze, un turn cu gang boltit, prevăzut cu porţi masive de stejar, în partea estică a incintei, un al doilea turn mai mic şi câteva construcţii anexe recente.

Fragmente din Enciclopedia "Valea Trotuşului" de Prof. Corneliu Stoica