Prelegeri de către specialiști din sistemul penitenciar - SNPAP Târgu-Ocna
Prima regulă a educaţiei - Fii schimbarea pe care doreşti să o vezi în alţii !
În spiritul promovării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător,
Târgocneanul Alex Bogdan va fi amfitrionul Galei de decernare a premiilor GOPO 2016
Cea de-a zecea ediţie a Premiilor Gopo se apropie cu paşi repezi!
Ziua universală a Iei omagiată şi la Târgu-Ocna
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești.
Duminica Ortodoxiei, marcată şi în Staţiunea Târgu-Ocna
Duminica ce tocmai a trecut, este numita Duminica Ortodoxiei Dar oare de ce este atat de importanta Ortodoxia, ca in cea mai importanta perioada de asceza a anului liturgic, Biserica sa-i inchine prima Duminica? Simplu spus, ea este Adevar si Iubire. Aflarea lor nu se face insa fara post si rugaciune.
Micii ecologişti la Şcoala Gimnazială nr.2 Târgu-Ocna
Calitatea vietii noastre depinde de calitatea mediului – aer, apa, sol, plante, animale, paduri, lacuri, rauri.
Pentru că istoria se scrie în fapte, iar trecerea anilor contorizează asta... 105 ani.
În vara anului 1910, adică în urmă cu 105 ani, în orașul Târgu-Ocna începeau lucrările de construcție la unul dintre cele mai frumoase și mai impozante edificii din România, având destinația de palat administrativ, adică de primărie; în anul 2012 s-au sărbătorit 100 de ani de la inaugurarea acestui autentic monument de arhitectură, realizat în cel mai pur stil neoromânesc, unul ce se va impune ca stil național, specific românesc.
Meteor sau rachetă...? Acesta a trecut şi peste staţiunea turistică Târgu-Ocna
Un fenomen similar unui meteor, produs deasupra Romaniei in noaptea de marti spre miercuri, a generat pareri impartite in randul specialistilor, presedintele ROSA declarand pentru Mediafax ca nu stie daca a fost un meteorit, in timp ce un oficial al Observatorului Astronomic a confirmat supozitia.
Stațiunea Târgu-Ocna - credință, natură, sănătate, cultură
Atestat documentar pe la 1306 într-un hrisov dat de domnitorul Alexandru cel Bun care acorda privilegiul exploatării sării către doi frați de origine transilvană, orașul stațiune de interes național Târgu Ocna deține în prezent câteva recorduri la nivel național ce pun în relief virtuțile localității: credință, natură, sănătate, cultură, eroism.
Ofertele educaționale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Copyright © 2024 Portal Staţiune Târgu-Ocna. Toate drepturile rezervate.