În Salina Târgu Ocna a fost oficiată sâmbătă, 26 aprilie, Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Oneşti. La acest moment de rugăciune, prilejuit de Sfintele Paşti, au participat credincioşi din mai multe judeţe ale ţării. Preoţii Protopopiatului Oneşti s-au reunit în rugăciune sâmbătă, 26 aprilie 2014, în Biserica "Sfânta Varvara" din Salina Târgu Ocna. Slujba a fost oficiată, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, de către un sobor de preoți din protoieria Onești, iar răspunsurile la strană au fost date de Corala "Ierotheos". "Am încheiat Săptămâna Luminată cu o frumoasă Liturghie pascală, cu frumoase cântări și mărturisiri de credință statornică în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Au fost prezenți credincioși atât din împrejurimile orașului Târgu Ocna, cât și din alte localități și regiuni, cum ar fi Dorohoi, Buzău, Galați, Prahova sau Vrancea, care ni s-au alăturat la aceste momente de aleasă bucurie duhovniceasc. În fiecare an, în sâmbăta din Săptămâna Luminată, coborâm la o adâncime de 250 de metri sub pământ și cântăm «Hristos a înviat!». Îi mulțumim Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul pentru că ne-a dat și anul acesta înalta binecuvântare ca să oficiem această Liturghie pascală. Am căutat să ne rugăm pentru toți cei scumpi și dragi ai noștri, pentru poporul român și pentru toți cei care ostenesc și muncesc în mina din Salina Târgu Ocna", a declarat pr. Constantin Alupei, protopop de Oneşti. Biserica din sare de la Salina Târgu Ocna a fost zidită şi amenajată în perioada aprilie-decembrie 1992. Acest lăcaş de închinăciune a fost ctitorit exclusiv de minerii ce trudesc aici și se află situat la o adâncime de 250 de metri.
Sursa: EPR