Un studiu de luat în seamă
O hartă realizată de compania Terrasigna pe baza datelor satelitare culese pe o perioadă de cinci ani dezvăluie o serie de zone din România care se scufundă cu câțiva centimetri pe an. Harta arată, cu acuratețe milimetrică, zonele stabile și instabile, fiind rezultatul prelucrării a peste 1500 de imagini radar, culese de satelitul european Sentinel-1 în perioada 2015–2019.
Călătorie între cer şi pământ - 2015
Un eveniment dedicat bicicliștilor revine în atenția publicului. "Călătorie între cer și pământ" este, la origine, o cursă de cross country care se desfășoară într-un cadru inedit: sub pământ, în salinele din Târgu Ocna. Evenimentul se bucură de un succes atât de mare, sub aspectul participării concurenților, încât se desfășoară de mai multe ori pe an.
A II-a ediție de cross country - Călătorie între cer și pământ 2014
Si iata-ne ajunsi la a 2a editie a cursei de MTB XC de la Targu Ocna, Calatorie intre Cer si Pamant.
Sfânta Liturghie în Salina Târgu Ocna
În Salina Târgu Ocna a fost oficiată sâmbătă, 26 aprilie, Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Oneşti. La acest moment de rugăciune, prilejuit de Sfintele Paşti, au participat credincioşi din mai multe judeţe ale ţării.
Concert extraordinar "2 vieți pentru muzică" în Sala de spectacole "Florin Piersic" - Mina Trotuș
Pe 28 martie ora 18.30, Mina Trotuș va găzdui concertul extraordinar "2 vieți pentru muzică" susținut de Daniela Vlădescu și Bianca Ionescu. Acesta se va desfășura în sala de spectacole "Florin Piersic" ce se află la peste 240 m adâncime. În program vor fi arii și duete celebre, cantzonete, șlagăre românești și internaționale.
Problemele si beneficiile turismului balnear, dezbatute in salina de la Targu-Ocna
La conferinta organizata de Societatea Nationala a Sarii au participat medici de familie si specialisti din Sanatate, impreuna cu reprezentanti ai unor institutii cu atributii in domeniu.
Târgu-Ocna - orașul în care credința se află pe trei nivele
Despre Târgu-Ocna, orăşelul-staţiune cu 13.000 de locuitori de pe Valea Trotuşului, am auzit păreri fel de fel, toate îndemnându-mă să calc măcar o dată pe pământ de sare şi să respir aerul de pe Măgura Ocnei ▲ Până să ajungi sus, la mănăstirea cu hramul „Înălţarea Domnului“, la fiecare întorsătură de drum întâlneşti pietre memoriale amintind de luptele din principalele războaie la care au participat românii, care şi-au dat viaţa „întru propăşirea neamului românesc“
Sala Florin Piersic - inaugurată în Mina turistică Salina din Târgu-Ocna
Filmul "Domnișoara Christina" - și la Mina turistică Salina
Productia „Domnisoara Christina“, in regia lui Alexandru Maftei, adaptata dupa nuvela fantastica omonima scrisa de Mircea Eliade, a avut premiera de gala pe 31 octombrie, iar de pe 1 noiembrie rulează și in cinematografele romanesti. Suntem onorați că unele scene din film au fost filmate în Mina turistică și de tratament Salina din stațiunea turistică Târgu-Ocna.
Florin Piersic va inaugura o sală de spectacole în Mina Salina
Managerul general SALROM, târgocneanul Aurel Bucur, a precizat că în maximum 20 de ani Mina Salina își va schimba principalul obiect de activitate și trebuie construită o strategie pentru menținerea interesului față de această locație.
Copyright © 2024 Portal Staţiune Târgu-Ocna. Toate drepturile rezervate.