1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Exerciţiu practic de evacuare în caz de incendiu la SNPAP Târgu-Ocna-nov 2016

Scris de  Administrator 24 Noiembrie 2016 Publicat in Actualităţi
Voteaza articolul
(1 Voteaza)

Miercuri, 23 noiembrie 2016, începând cu ora 500, elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna, sub îndrumarea personalului cu atribuții pe linia situațiilor de urgență, au participat la un exerciţiu practic de evacuare în caz de incendiu, care a presupus şi salvarea persoanelor rămase blocate în clădirea incendiată.

Scenariul exercițiului a vizat simularea producerii unui incendiu în Pavilion A – dormitoare elevi, provocat de un scurtcircuit la centrala termică, pe fondul existenței unor scurgeri de gaze.

Activitățile teoretice și practice au constat în prezentarea situaţiilor de urgenţă, modul de comportare în caz de incendiu, acordarea primului ajutor şi apelarea la numărul de urgență 112.

În urma solicitării primite prin intermediul numărului pentru apel unic de urgenţă 112, s-au deplasat la faţa locului 2 autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Oneşti și un echipaj SMURD care au desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea incidentului.

De asemenea, în cadrul exerciţiului, s-a simulat acordarea primului ajutor şi evacuarea a două persoane imobilizate într-una din camerele de la etajul I al clădirii de către pompierii militari.

Au fost prezentate elevilor mijlocele materiale din dotarea Detaşamentului de Pompieri Oneşti folosite la stingerea incendiilor, precum și în cazul accidentelor rutiere şi în acţiunile de descarcerare, fiind organizat un exerciţiu practic de folosire corectă a stingătoarelor.

După aplicaţia practică, doamna jurist Lăcrămioara BOZ – expert în situaţii de urgenţă din partea Asociaţiei „Sf. Nicolae cel Milostiv” din Iaşi, a susţinut elevilor o prelegere interactivă combinată cu exemple practice, cu tema „Situaţii de urgenţă”, punând accent pe importanţa apelului 112 - APEL UNIC DE URGENŢĂ şi apelare corectă, prezentarea situaţiilor de urgenţă (incendii, cutremur, inundaţii, alunecări de teren, atacuri teroriste, etc.) și modul de comportare în caz de incendiu (alarmarea, anunţarea incendiului la 112, evacuarea, salvarea persoanelor şi bunurilor, etc.), precum și modul de comportare în caz de cutremur (protejarea în timpul seismului, evacuarea în siguranţă, salvarea persoanelor, etc.).

                        În cadrul acestei prelegeri, elevii au vizionat un film documentar despre incendiul produs la Penitenciarul Honduras.

                        Discuțiile interactive si jocurile de rol au continuat și în data de 24 noiembrie 2016, în sala de festivități a școlii.

                        Derularea acestor activități cu fiecare serie de elevi a fost prevăzută în Protocolul de colaborare încheiat în anul 2010 între Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna si Asociația „SFÂNTUL NICOLAE CEL MILOSTIV” Iași, reprezentată prin Preot Neculai DORNEANU – preşedinte şi jurist Lăcrămioara BOZ, coordonator Proiect „112 – SITUAŢII DE URGENTĂ – EDUCAŢIE ŞI PREVENIRE.

Obiectivele urmărite au ca scop cunoaşterea de către elevi a formelor de manifestare a principalelor tipuri de risc în caz de incendiu, cutremur, a măsurilor de protecţie, precum şi formarea şi dezvoltarea abilităţilor acestora privind modul de comportare in cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Ultima modificare la Joi, 24 Noiembrie 2016 13:31
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus
Statistici Trafic