Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (greacă Άγιος Γεώργιος; Ágios Geó̱rgios) sau George versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de țări, regiuni și orașe printre care al Angliei. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior. S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.

Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenție târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur, poate simbolic. Unii comentatori sunt însă de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseus și Andromeda.

Locuitorii Cartierului Tisesti și-au sarbatorit hramul bisericii  Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta. La biserica din Cartierul Tisesti au fost prezenti, la invitatia preotului paroh Nichita Daniel, credinciosii din localitate, preotii din localitate, protopopul de Onesti Prot. Alupei Constantin, Arh. Epifanie Bulancea, care au oficiat Sfanta Liturghie, dar si reprezentanti ai autoritatileor locale. Ca in fiecare an dupa terminarea slujbei credinciosii prezenti vor fi  invitati la masa de hram.

Hramul implineste acelasi rol in viata bisericii ca si ingerul pazitor in viata particulara a credinciosilor. El este paznicul bisericii, este primul care se ingrijeste de soarta ei. El vegheaza neincetat pentru trainicia bisericii in istorie, caci aceasta este mireasa lui Hristos.
Hramul ocroteste Sfantul locas, aparandu-l de calamitati: foc, apa, cutremure, razboaie, distrugeri, profanare si injuraturi, de vrajmasii vazuti si nevazuti ai dreptei credinte.
Hramul privegheaza continuu la viata spirituala a credinciosilor, care vin cu regularitate in sfantul lacas, cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste.

Biserica de lemn Sfântul Gheorghe, din Tiseşti, a fost construită, după pomelnicul ctitorilor transcris de preotul C. Bobulescu, în anul 1752 de către monahul Ghenadie, ieromonahul Ioil şi alţi slujitori ai bisericii. Cele mai multe surse bibliografice indică însă 1761 ca an al construirii edificiului.

Din alte consemnări rezultă că la 1870 s-au adăugat pridvorul şi clopotniţa, iar în anul 1895 s-au făcut din cărămidă  absindele laterală. Biserica a mai fost reparată în 1924. Iniţial, biserica a avut o formă dreptunghiulară, cu pronaosul poligonal şi absida altarului pentagonală, decroşată asimetric. Abia în 1895 se zidesc cele două abside laterală din cărămidă, iar în 1924 s-a închis cu scânduri pridvorul de pe latura de vest a bisericii şi s-a construit deasupra lui o clopotniţă pe patru laturi, cu acoperiş în formă de bulb.

Pe temelia de piatră s-au aşezat “tălchile” şi bârnele de lemn care au fost “asamblate prin încrustarea acestora la capete”. La 1924 s-au mărit şi înfrumuseţat ferestrele bisericii. Un brâu în torsadă, cioplit din bârne ce alcătuiesc cununa orizontală, înconjoară biserica, fiind dispus deasupra ferestrelor, la o înălţime de circa 2/3 de la bază. Acest brâu, în formă de frânghie, este sculptat în lemn de tisă şi este unul dintre cele mai frumoase elemente decorative întâlnite la bisericile de lemn din Moldova. În tinda bisericii se află scara care duce în clopotniţă. În pronaos se află un “cafastru” pentru cor, iar deasupra o boltă cu baza octogonală. Trecerea în naos se face printr-un perete în care este decupată o intrare în formă semicirculară.În anul 1924, pereţii din tencuială şi bolţile au fost păstrate, aşa încât interiorul bisericii aduce mai mult cu una de zid. Acoperişul iniţial din şindrilă, a fost acoperit cu tablă, în ape drepte fragmentate.

Biserica păstrează un frumos iconostas, icoane din secolul XIX şi mobilierul din lemn reprezentat prin strane şi câteva sfeşnice sculptate în lemn. Dintre cărţile vechi care au aparţinut acestei biserici, purtând diverse însemnări, menţionăm: Cazania lui Varlaam (1643), Triodion de Râmnic (1761), Octoih de Râmnic (1776), Panahida de Iaşi (1807) şi altele.