1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Staţiunea Târgu-Ocna Din dragoste pentru staţiune.

Scris de  Administrator 03 August 2008 Publicat in Turism
Articol citit de 2650 persoane

Dorim să vă expunem peisajele şi locaţiile în care  am copilărit. Locuri unde  ne-am jucat de multe ori, copii fiind... şi avem în amintirea noastră flash-uri pe care nu le vom putea uita niciodată. De câte ori nu urcam până la Monumentul Eroilor (1916-1919 )şi găseam urme de gloanţe înfipte în "carnea" nepătată a stâncilor ce duc şi acum amintirea unui război. Atunci eram doar  copii ce se jucau cu "istoria" locurilor şi nu conştientizau ce valoare are acel cartuş găsit sau înfipt în stâncă. Acum , odată cu parcurgerea cărţii scrise de domnul profesor Corneliu Stoica " Valea Trotuşului - Enciclopedie", conştientizăm că suntem mândri că ne-am născut în acest oraş. De aceea, dorim  să cunoaşteţi locurile noastre minunate prin intermediul acestui site şi sperăm că măcar o dată ne veţi trece pragul, pentru a vă simţi şi dumneavoastră înconjurat de istoria ţinuturilor.

     Mulţumim, în special, domnului profesor Corneliu Stoica pentru efortul depus în culegerea acestor informaţii, tuturor prietenilor din copilărie, întregilor generaţii de elevi ce au fost educaţi de oameni extraordinari  şi care au ştiut să  ÎNVEŢE, să se DISTREZE, să RESPECTE oamenii de lângă ei şi sperem ca pe viitor să vă ţinem la curent cu tot ceea ce înseamnă staţiunea Târgu-Ocna.

     "  SPUNEŢI GENERAŢIILOR VIITOARE CĂ NOI NE-AM FĂCUT DATORIA "

Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus


LIKE on facebook


Mediatori în Târgu-Ocna

Negotiation220

  • Banner