1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Ce câştigă târgocnenii...?

Scris de  Administrator 29 Octombrie 2016 Publicat in Mandat de primar
Articol citit de 7819 persoane

Ce câştigă târgocnenii...?

Această întrebare trebuie să fie primul imbold al conştiinţei celor ce au fost aleşi, prin vot, de către dumneavoastră. Acest articol este realizat pentru a vă face să vă conştientizaţi valoarea, banii şi dorinţele ce trebuiesc îndeplinite de către aleşii locali. Aleşi ce ocupă funcţiile din administraţia locală nu datorită susţinerii vre-unui concurs de admitere, iar prin capacităţile lor intelectuale au obţinut cea mai mare medie, ocupând astfel, faţă de ceilalţi candidaţi concurenţi, fotoliul din administraţie. Nu…! Aceşti consilieri şi primarul staţiunii au fost aleşi datorită votului dumneavoastră, datorită credinţelor dumneavoastră politice, de afinitate sau interes şi aceste persoane trebuie să reprezinte toţi locuitorii staţiunii, indiferent de “afinităţi”.

Dacă fiecare dintre voi aţi fost la cumpărături, iar când aţi ajuns acasă aţi conştientizat faptul că, cheltuind 2 milioane lei vechi vă uitaţi în plasă şi conştientizaţi faptul că nu aveţi mai nimic în ea, atunci pun eu întrebarea în numele tuturor locuitorilor staţiunii, indiferent că vor sau nu vor să afle, pe ce s-a cheltuit 2 miliarde lei vechi…? Bani cheltuiţi cu ocazia zilelor staţiunii turistice Târgu-Ocna cam în fiecare an. Ce au câştigat târgocnenii din această sumă…? Şi aici doresc să vă fac să vă conştientizaţi banii pe care dumneavoastră îi aveţi la primărie, în cadrul bugetului local, bani obţinuţi din impozitele, taxele pe care dumneavoastră le plătiţi, din amenmzile pe care le daţi sau din orice altă taxă pe care primăria v-o cere pentru a obţine ceea ce dumneavoastră doriţi.

Dacă dumneavoastră aţi dori ca de 2 miliarde să vă cânte Holograf (această asociere este doar fictivă şi ţine de preferinţele fiecăruia, puteţi alege orice), atunci vă cântă. De ce…? Pentru că pe banii dumneavoastră cântă ce doriţi dumneavoastră. Este normal...nu...? Atunci când scoateţi din buzunarul dumneavoastră un ban, atunci produsul cumpărat trebuie să vă reprezinte dorinţa şi interesul. Corect...? Aşa faceţi în viaţa dumneavoastră privată. Dar administraţia locală nu a luat în calcul nicio doleanţă în ceea ce priveşte preferinţele muzicale ale dumnoavoastră , ba mai mult, redirecţionează banii către cazarea invitaţilor către anumiţi consilieri, firme ce deţin pensiuni de cazare în staţiune. Aceşti consilieri, aleşi de dumneavoastră, prin ceea ce oferă, plătesc taxe către primărie pentru afacerile pe care le deţin. Apoi, tot aceşti consilieri, datorită funcţiei pe care o ocupă, li se întorc o parte din banii pe care ei îi plătesc prin taxe, inapoi. Datorită salariului pe care în încasează ca consilier, datorită funcţiei pe care o deţin află primii de orice posibilă “combinaţie” prin care ei pot câştiga, ba mai mult, ajung să fie plătiţi de către târgocneni pentru a caza, a asigura masa invitaţilor staţiunii. Deci cine câştigă de fapt din toate aceste manifestări…?

Unele locaţii de cazare din oraş au nişte preţuri exagerate, gen Casa Creangă, dar economiştii administraţiei locale aleg, “cu dedicaţie” aceste locaţii. Stau şi mă întreb, ca economist, cum poţi să cheltui banii târgocnenilor pe cele mai scumpe locaţii…? Ce interese sunt pentru a face acest lucru, ştiind că târgocnenii nu vor obţine nimic din toate astea...? Adică să fim serioşi acum, ce câştigă târgocnenii dacă vom avea invitaţi ucrainieni cazaţi, hrăniţi şi distraţi pe cea mai scumpă locaţie din oraş...? Ştiu, cei din administraţia locală vor spune că prin aducerea acestor invitaţi va câştiga turismul din staţiune. Vă întreb acum...care turism...? Eu consider că singurele persoane care vor avea de câştigat de pe urma faptului că târgocnenii plătesc miliarde, vor fi pensiunile ce vor caza şi hrăni aceşti viitori turişti, indiferent de unde vin aceştia. Părerea mea este că atâta timp cât aţi fost aleşi pentru bunăstarea acestei staţiuni, atunci nu vă bateţi joc de ei, având cheia” de acces la banii târgocnenilor, cheie obţinută prin votul lor.

Nu ocupaţi funcţiile pentru a “arunca” cu bani în stânga şi dreapta fără ca târgocnenii să câştige ceva. Doar pentru interesele consilierilor, sau interesele “ascunse” de afaceri. Vă prezint ă şedinţă de consiliu pe care ar trebui să o urmăriţi cap coadă. La finalul ei vă rog să vă exprimaţi părerea dacă aţi înţeles ceva din ea, dacă aţi aflat răspunsurile concrete şi concise la întrebările celorlalţi consilieri, dacă ştiţi exact pe ce aţi cheltuit cele 2 miliarde lei vechi. Nu mai spun că această şedinţă conţine multe interese ce ţin de binele staţiunii.

 

Începând cu minutul 58.45 aflaţi şi cine au câştigat din banii dumneavoastră. Remarcăm faptul că inclusiv Slănic-Moldova câştigă de pe urma zilelor staţiunii. Invitaţi cazaţi cu banii dumneavoastră, hrăniţi cu banii dumneavoastră. Nu ştiu dacă dumneavoastră, domnilor consilieri ce aţi aprobat aşa ceva, aţi cheltui 2 miliarde (bani personali) fără a obţine nimic. Să fim serioşi acum ! Nu sunt împotriva respectării protocolului ce este necesar bunei desfăşurări al unor manifestări. Ci sunt împotriva alegerii locului de cazare, hrănire etc. Nu poţi caza pe cineva în cea mai scumpă locaţie din oraş, fără ca târgocnenii să nu aibe de căştigat ceva concret. Sunt banii lor, nu ai dumneavoastră.

Astfel, cer public administraţiei locale să ne prezinte exact pe ce s-a cheltuit suma aceasta. Rugăm detalierea, conform fiecărei facturi în parte, pentru a afla mai exact, cine a avut de câştigat şi cine a avut de pierdut (primii sunt târgocnenii cu siguranţă. Mai precis au aruncat 2 miliarde lei vechi fără a câştiga nimic. Nu au avut formaţiile preferate, nu au avut ceea ce doresc.) Remarc faptul că domnii consilieri Cristian Ciubotaru şi Bucur Aurel au fost împotriva celor 25 % persoane târgocnene ce au votat în sondajul realizat de mine. (Domnilor, dacă votează şi alţi turişti ce urmăresc această pagină, înseamnă că la acea dată vor fi şi ei prezenţi în această localitate, doar pentru că au formaţia preferată adusă de staţiunea Târgu-Ocna, pe banii târgocnenilor. Nu trebuie să ne respectăm şi turiştii acestei staţiuni, domnule Aurel Bucur...? Şi nu este vorba de a fi populist, ci este vorba de a respecta târgocnenii care v-au votat. Nu mai vorbesc de faptul că, dumneavoastră ca târgocnean, ajuns director general la Salrom, nu aţi putut face toate demersurile necesare şi de a duce la finalizare astfaltarea drumului ce duce la mina Salina. Despre ce vorbim acum…? Cred că mie mi-ar fi ruşine să mai ies pe stradă. Dar dacă căutaţi numele dumneavoastră pe internet, vedem ce alte…”interese” aţi avut.

Domnilor putea fi doar un singur târgocnean ce doreşte ceva, şi trebuia să fie luat în calcul. Nu doresc să-mi aduc aminte cum eraţi toţi în campania electorală şi cum toţi aţi fi fost în stare să pupaţi şi tălpile picioarelor târgocnenilor doar pentru a obţine un vot. Acum...după ce v-aţi instalat în fotolii, după ce aţi parcurs electoratul, puteţi să scoateţi aceste afirmaţii. Nu pe bune…! Nu uitaţi procedura prin care ocupaţi aceste funcţii, nu de alta dar sper ca târgocnenii să nu uite în viitoarea campanie electorală din 2020 ceea ce spuneţi şi faceţi acum şi cât de mult îi respectaţi.

Notă:

Începerea informării despre cheltuirea sumei de 2 miliarde lei vechi pentru desfăşurarea Zilelor staţiunii 2016.

Sumele ce au fost alocate pentru acest eveniment

Domnul Antohe...se pot satisface toate gusturile târgocnenilor atâta timp cât târgocneanul plăteşte. Dacă nu se pot satisface în cadrul unui an, atunci celălalt an cu siguranţă. Cel care plăteşte trebuie să beneficieze de tot. Cred că dumneavoastră nu plătiţi ceva şi primiţi altceva...?

Domnul Iaru Gheorghe şi domnul Măciucă Săndel specifică faptul că pentru masa invitaţilor s-a cheltuit 90 milioane lei vechi plus suma de 360 de milioane pe cazarea invitaţilor, masa lor realizată cu proţap la Casa Creangă, muzică, petrecere şi distracţii. De fapt voi aţi avut de câştigat (şi aici mă refer la Casa Creangă plus celelalte locaţii în care au fost cazaţi invitaţii), nu târgocnenii ce plătesc totul. Ce aţi servit domnilor acolo...icre negre...? Domnul primar spunea în această şedinţa că târgocnenii nu vor plăti nimic pentru vizita dumneavoastră. Nu ...pe bune...! Dar acum ce fac târgocnenii...plătesc de fapt distracţia dumneavoastră de acolo, cazarea dumneavoastră de acolo, masa dumneavoastră, plus alte facilităţi...!

Vă întreb, domnule primar...ce câştigă târgocnenii din toate astea...? Pentru că banii le aparţin în totalitate. Nu sunt banii dumneavoastră personali, ci banii lor…! Banii nostrii, ai locuitorilor staţiunii turistice Târgu-Ocna…!

Domnul Roşeţ Constantin specifică faptul că s-a aprobat această sumă, dar doreşte lămuriri în legătură cu cheltuiala ei. Contractul încheiat cu Axial Muzic ce include. Cât s-a plătit pentru fiecare cântâreţ în parte, au fost plătiţi şi cei de la Ucraina din aceşti bani, mă refer la cântăreţii pe care dumneavoastră i-aţi adus pe banii noştri. Plătind autobuzul pentru aceştia. Oare când mergeţi dumneavoastră la ei o să vă plătească ei autobuzul pentru a merge în...interes de afaceri şi plăcere...pe banii noştri, cei plătim acum cu această manifestare...?

Urmărind ultima şedinţă de consiliu local din 27 octombrie 2016, am remarcat faptul că la întrebările celorlalţi consilieri, în legătură cu cheltuielile făcute de către administraţia locală, de Zilele staţiunii turistice Târgu-Ocna, în valoare de 200.000 lei (2 miliarde lei vechi), cei îndreptăţiţi de a da răspunsurile, a făcut-o într-un mod evaziv.

Acest târgocnean care realizează aceste sondaje doreşte DOAR evoluţia staţiunii, mulţumirea locuitorilor săi şi de asemenea a turiştilor acestui frumos oraş, şi nu evoluţia dumneavoastră financiară, a intereselor de grup sau partid realizate pe banii locuitorilor. Dacă doriţi să evoluaţi pe aceste planuri realizaţile din banii dumneavoastră, nu din banii noştri. Din 2008, de când fac aceste sondaje nu prea au fost luate în calcul cerinţele târgocnenilor. Ăsta este respectul pe care dumneavoastră îl acordaţi celor care votează, din 4 în 4 ani.

Iar în cazul acestei şedinţe voi exemplifica detaliat pe puncte, astfel, Conform Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informatiile de interes public (publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001) cer public informaţii în legătură cu toate plăţile efectuate de către administraţia locală, de Zilele staţiunii turistice Târgu-Ocna, într-un format detaliat. Adică ce sume s-au plătit şi către ce firme. Nu în modul pe care dumneavoastră l-aţi trimis pe email consilierilor ce au dorit să afle detalii despre aceste plăţi.

1. Începând cu minutul 47.20 vă este prezentată de către domnul Ciubotaru Cristian, detalii despre Zilele staţiunii 2016. La minutul 51.00 se specifică de unde au fost alocate veniturile pentru aceste plăţi. Astfel: sponsorizări 29.880 lei (adică 298.800.000 lei vechi) şi bugetul local 168. 534,48 lei (adică 1.685.534.800 lei vechi ), total 198.414.48 (adică 1.984.144.800 lei vechi)

2. Rog a mi se preciza detaliat către ce firme, formaţii au fost făcute plăţile pentru următoarele evenimente, şi cât au încasat fiecare în parte, astfel:

- Pentru firma serviciile oferite de SC Axial Muzic s-a achitat suma de 126.275 lei. În această sumă au fost incluse şi plăţi către formaţiile din Ucraina..? Cum s-a distribuit această sumă...? Vă rugăm să defalcaţi pe fiecare formaţie în parte. Târgocnenii au cerut cu totul alte formaţii. Sondajul îl găsiţi aici. Poate vă veţi întreba de ce fac asta. E simplu ! Dacă dumneavoastră aţi da din banii dumneavoastră şi doriţi să vă cânte Nicu Paleru la cap, iar dumneavoastră plătiţi pentru el şi în schimb îl primiţi pe "Gheorghiţă de la Slobozia" (e nume fictiv, nu ştiu dacă există ci e doar un exemplu de nume necunoscut), nu cred că v-aţi mai simţi bine.

E simplu...cine plăteşte trebuie să aibă şi ce îşi doreşte, nu ce doriţi dumneavoastră să se aducă sau SC Axial Muzic. Cred că e logică afirmaţia şi ţine de foarte mulţi factori. Sunteţi aleşi la primărie pentru a gestiona banii în mod eficient. De obicei un economist va şti să gestioneze eficient banii, să mulţumească locuitorii şi să facă şi economii. Dar în situaţia actuală, acest "economist" aruncă banii locuitorilor ca şi cum nu ar fi ai lor, nu satisface cerinţele locuitorilor. Se aud multe zvonuri prin oraş. Aşa că pentru a le opri vă rog să ne răspundeţi detaliat la toate informaţiile cerute.

Dacă vă uitaţi între voi...foarte mulţi consilieri locali au afaceri în staţiune, afaceri de pe urma cărora câştigă bani, din banii locuitorilor. Deci odată sunt plătiţi din salariul de consilier, aceştia la rândul lor plătesc taxe şi impozite către primărie, datorită legilor în vigoare, iar aceşti bani li se întorc înapoi prin interesele de grup pe care le au. Află primii despre orice eveniment iar cazările, servitul mesei, distracţia sunt "direcţionate" către aceste locaţii, pe banii târgocnenilor. Asta numiţi dumneavoastră "economie"...! Deci...cine este cel care câştigă de fapt ....târgocnenii sau voi...? Târgocnenii sunt doar pierzătorii...rămânând mereu cu un gust amar în gură după fiecare zi a staţiunii.

- S-au plătit 10.000 de lei pentru 10 minute de artificii. Adică 100.000.000 lei vechi arşi de pomană. Iar firma care asigură acest moment nu poate să lase gratuit, de Ziua copilului, toboganele gonflabile. Ci cer bani pentru asta. Oare cine nu şi-ar dori să câştige 100 milioane lei vechi în mai puţin de 15 minute. Pe bune acum...! De aceşti bani s-ar fi putut face alte lucruri în staţiune. Pentru că întâi trebuie să devenim staţiune ce oferă toate facilităţile locuitorilor şi turiştilor. Iar când le vom termina pe toate de făcut, atunci putem arde şi banii pe artificii...! Eu aşa zic..!

- Organizare eveniment Parc Măgura în valoare de 9.000 lei (adică 90.000.000 lei vechi). Cine a asigurat acestă masă şi către ce firmă s-au făcut plăţile...? Ce aţi avut la masă...icre negre...? Nu pe bune acum...!

- Asigurare servicii delegaţii străine din Ucraina şi Republica Moldova în sumă de 30.610 lei (adică de 306.100.000 lei vechi). Pe bune....! Şi dumneavoastră spuneaţi în această şedinţă că mergeţi gratuit în vizită la Ucraina, pe banii dumneavoastră nu pe banii târgocnenilor. Dar aceste sume necesare cazării, servirii mesei, proţap, etc...cine le-a plătit....dumneavoastră...? Vă întreb acum, logic, ca un cetăţean care cheltuie raţional banul doar pentru a avea un beneficiu...ce au câştigat târgocnenii de pe urma acestor plăţi efectuate pentru  cazarea, mâncarea, distracţia, proţapul la rotisor plus alte chestii pentru cei din Ucraina.

Cred că toate realizate tot la...ghiciţi unde....bineînţeles...Casa Creangă...? Sau alte locaţii. Dorim exact ce sume s-au cheltuit pe fiecare locaţie în parte, conform facturilor. Pentru a vedea cine a câştigat. De fapt cred că singurii beneficiari sunt tot cei interesaţi de afaceri cu aceşti cetăţeni din Ucraina. Dar mai rău este că totul se plăteşte cu banii târgocnenilor pentru interesul vostru, sau al altora,  nu al staţiunii sau al locuitorilor săi...! Şi ăsta e tot respectul pe care dumneavoastră îl oferiţi alegătorilor târgocneni. Iară mă întreb retoric...pe bune...!  Puneţi-vă puţin capul la contribuţie stimaţi plătitori de taxe şi impozite şi vă rog să vă interesaţi pe ce se cheltuie banul dumneavoastră, banul public.

Dacă vedeţi asemenea evenimente realizate din banii dumneavoastră vă rog să le filmaţi şi să le postaţi...! Nu de alta dar ar trebui ca şi dumneavoastră să fiţi acolo, dacă tot sunt banii dumneavoastră în joc...! Nu sunt contra bunului simţ, nu sunt contra de a primi în gazdă şi de a o respecta. Dar totuşi....nu te duci pe cea mai scumpă locaţie atâta timp cât târgocnenii nu câştigă nimic din asta. Sunt banii lor, nu ai dumneavoastră. Din punctul meu de vedere...puteţi să vă cheltuiţi toţi banii personali, dar nu banii locuitorilor.

Este o mică mare diferenţă...! Astfel vă cer detaliat, către ce firme şi ce firme au asigurat aceste servicii pentru invitaţi. Detaliile fac diferenţa iar foarte mulţi târgocneni nici măcar nu conştientizează că ei au bani la primărie...în bugelul local asigurat de ei. Treziţi-vă stimaţi locuitori şi interesaţi-vă de orice investiţie şi pe ce se duc banii dumneavoastră. Dacă sunteţi mulţumiţi de lucrări, dacă se respectă toate procedurile de realizare, dacă se asigură corect garanţia lor...etc...etc.. Sunt banii dumneavoastră...nu banii lor....!

-Competiţii de şah, eşarfe, pliante, souvenir, diplome , cupe....suma de 2.216 + 1.299,48 lei . Adică până şi Salina Târgu-Ocna câştigă de pe urma acestor evenimente...! Iar dacă dumneavoastră, târgocnean fiind, doriţi să intraţi în Mina Trotuş...nu intraţi gratuit. Ci plătiţi...! Pe când, dacă ar fi fost o conducere corectă, ar asigura pentru târgocneni reducere de 50 % la bilete, aşa cum marile companii asigură reducere pentru angajaţii lor. Sarea aparţine staţiunii şi nu dumneavoastră aţi pus-o acolo.

- Începând din minutul 52.00 vă rog să urmăriţi toată discuţia ţinând de cheltuirea acestor sume. Dacă dumneavoastră primiţi informaţiile cerute de către consilieri sau aţi fost lămuriţi atunci e bine. Dar sunt sigur că veţi fi învăluiţi în ceaţă, ca de obicei,

Ascultând toată şedinţa constat faptul că sunt foarte multe discuţii, pe care dumneavoastră, ca locuitor al staţiunii, ar trebui să le cunoaşteţi. Este o şedinţă ce ar trebui vizionată INTEGRAL...! Banii vă aparţin în totalitate. Cerinţele şi nevoile de asemenea. Ei sunt aleşi în administraţia locală datorită votului dumneavoastră. Prin vot le-aţi dat accesul la banii pe care dumneavoastră îi deţineţi în cadrul bugetului local. Ei trebuie să vă satisfacă toate doleanţele, toate nevoile şi tot interesul. Închei prin a vă spune că voi urmări cu foarte mare atenţie fiecare investiţie realizată din banii noştri. De ce fac asta....? Pentru că din 2008 am conştientizat datorită unui eveniment, că pot face multe spre binele şi interesul locuitorilor staţiunii. Dar sunt dezamăgit de metodele prin care se cheltuie banul dumneavoastră, fără ca dumneavoastră să vă pese măcar. Nici nu vă interesează pe ce se cheltuie. Iar ei, dacă au remarcat asta, cheltuie banul pentru propriile lor interese, de grup, de partid sau de afaceri . Nu este posibil ca consilierii să beneficieze de banii dumneavoastră spre propriile lor interese. Toţi sunteţi acolo doar pentru a sluji târgocneanului şi ocupaţi aceste funcţii doar datorită votului târgocnenilor. Nu cheltuiţi fără ca târgocneanul să nu beneficieze de nimic. Singura voastră întrebare, atunci când daţi bani din bugetul local trebuie să fie:

"Ce câştigă târgocnenii...?"

 Pentru că banii le aparţin...!
 
Şi un lucru ce se scapă din cadrul şedinţei. Definiţia partidului politic, din punctul meu de vedere este următoarea: Partid politic = grupare de tip mafiot ce se înfinge ca o căpuşă în bugetul ţării sau bugetul local al fiecărui oraş, îşi pun oameni cheie în funcţii cheie pe fiecare instituţie de interes naţional, iar acolo unde se poate extrage bani, vor fi redirecţionaţi către firme şi persoane supuse acestui partid politic. Toate beneficiile vor fi doar spre interesul partidului, interes de afaceri sau grup şi niciodată nu vor satisface dorinţele alegătorilor. 
Ei...ia ascultaţi AICI reacţia domnului primar Ştefan Şilochi la cererile făcute de domnul consilier Măciucă Săndel. Domnul consilier are plăcerea de a îndrepta lucrurile făcând plângeri la instituţiile statului. Nu are încă, domnule primar, capacitatea de a manipula şi de a nu lăsa să vorbească interlocutorul, asa cum dumneavoastră o aveţi. Mai are de învăţat multe până va ajunge să vorbească ca dumneavoastră. Esenţa este să fie corect, cinstit, onest.  Este dreptul său de a realiza asta. Interesant este următorul fapt. Remarc că ştiţi deja toate datele la care domnul consilier a făcut plângeri organelor statului.
Pe următoarele date, 06.09, 12.09, 19.09, 26.09, 3.10, 20.10, 27.10.2016 domnul consilier Măciucă Săndel a făcut plângere organelor enumerate asfel: Garda de mediu, prefectură, DNA, Secretarul General al Guvernului. Aveţi informatori pe fiecare instituţie la care s-a făcut plângere, domnule primar...?
Aceste materiale se pun pe facebook pentru informarea locuitorilor staţiunii. Ei au dreptul să afle ce fac şi pe ce cheltuie, aleşii locali, banii noştri. Nu vi se pare normal asta, domnule primar...? Sunteţi ales prin vot de către locuitorii staţiunii pentru a le drămui banii lor cu eficienţă şi DOAR spre binele lor. Deci...ne reîntoarcem la definiţia de mai sus, dată de mine. Structură de tip mafiot ce se autoinformează atunci când cineva face ceva. Să înţeleg acum, domnule primar că instituţiile statului sunt împotriva aflării adevărului...?
Sau atunci când cineva face plângere...imediat este anunţată persoana respectivă. Cu ce vă deranjează adevărul domnilor consilieri sau primari...? Sunt multe cuvinte ce trrebuiesc ascultate în profunzime.  Îţi poţi da seama de foarte multe detalii ce scapă. Urmăriţi traseul banilor pentru a vedea interesele fiecăruia în parte.
 
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus


LIKE on facebook


Mediatori în Târgu-Ocna

Negotiation220

  • Banner