Doresc să mulţumesc public Şcolii naţionale de pregătire a Agenţilor de penitenciare Târgu-Ocna pentru acest eveniment organizat de conducerea şcolii şi cu implicarea autorităţilor locale. Dacă în anii trecuţi, se organizau asemenea evenimente pentru ecologizarea Staţiunii turistice Slănic-Moldova, anul acesta a venit şi rândul nostru, rândul "casei de domiciliu" a elevilor şcolii pe o durată determinată de timp. Vă mulţumesc stimaţi elevi pentru spiritul civic de care aţi dat dovadă. La încheierea acestei ecologizări, ar trebui să învăţăm că cea mai importantă regulă a educaţiei este să fim noi schimbarea pe care dorim să o vedem în alţii. Să începem cu noi, să nu mai aruncăm gunoaie peste tot, să le punem doar în locurile special amenajate, să atragem atenţia acelor persoane pe care le vedem aruncând pe jos gunoaie, să ne schimbăm mentalitatea şi faptele. Degeaba au strâns aceşti elevi toate gunoaiele, dacă noi continuăm să aruncăm pe jos. În spiritul promovării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna contribuie la acţiuni de salvare a patrimoniului nostru natural. An de an, la Școala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, se continuă tradiţia ca fiecare promoţie de elevi să participe la astfel de activităţi extracurriculare.
În contextul evocat, în data de 02 aprilie 2016, cei 240 elevi ai şcolii - din care 20 elevi din Republica Moldova, au fost implicaţi într-o activitate amplă de ecologizare, organizată de instituția noastră, în colaborare cu Primăria orașului Tîrgu Ocna.
Astfel de acţiuni reprezintă rodul unei îndelungate şi fructuoase colaborări între Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi Primăria orașului Tîrgu Ocna, care vizează campanii de responsabilizare socială, îndreptate spre protejarea mediului înconjurător şi promovarea principiilor ecologice.
Mesajul transmis este acela că fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea şi protejarea mediului înconjurător și să ajute la păstrarea valorii mediului înconjurător, a sănătăţii şi a unui cadru de viaţă civilizat
Doresc să vă atrag atenţia că au mai rămas saci de gunoaie nestrânşi. Fotografia este făcută azi, 02.04.2016 pe malul râului Trotuş, cum mergi spre Parcul Măgura. Vă mulţumesc pentru înţelegere.