Având în vedere că în oraşul Tîrgu Ocna se află singura instituţie de învăţământ postliceal militar din subordinea Ministerului Justiţiei din România, acreditată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, care asigură şcolarizarea agenţilor de penitenciare prin cursuri cu durata de un an, joi 27 august, staţiunea a găzduit, în Piaţeta Primăriei oraşului Târgu-Ocna festivitatea de absolvire a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, Promoţia 2015 – ,,Ferdinand I”, cu un număr de 225 de absolvenţi (188 bărbaţi şi 28 femei din România şi 9 absolvenţi din Republica Moldova – 7 bărbaţi și 2 femei) .
Este al doilea an în care festivitatea a fost organizată în comunitate, ţinând cont de faptul că şcoala este o instituţie importantă a orașului Tîrgu Ocna, iar viitorii funcţionari publici cu statut special vor desfăşura serviciu public în beneficiul cetăţenilor. Totodată, promovarea valorilor sistemului penitenciar reprezintă un obiectiv important, permanent şi asumat al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu − Ocna.
La eveniment au participat ministrul justiției – domnul Marius Robert Cazanciuc, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – domnul chestor de penitenciare Cătălin Claudiu BEJAN, directorul Direcţiei Management Resurse Umane – comisar şef de penitenciare Gheorghe IFTINCA, directorul general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova – colonel de justiţie Ana DABIJA, directorul Direcţiei Resurse Umane al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova – maior de justiţie Larisa FRIJA, Comandantul garnizoanei Bacău şi al Bazei 95 aeriene Bacău - comandor Valerică Vrăjescu, directori de unităţi penitenciare din ţară, primarul oraşului staţiune Tîrgu Ocna – economist Ştefan Şilochi, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranță naţională, autorităţi publice locale, invitaţi din cadrul altor instituții de învățământ şi reprezentanți ai societăţii civile.
Festivitatea a avut ca momente importante:
• salutul Drapelului,
• cuvântul de deschidere adresat de către directorul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, comisar şef de penitenciare Vasile SCUTARU,
• citirea deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind numirea promoţiei 2014 – 2015 “Ferdinand I”,
• parada uniformelor specifice sistemului penitenciar şi armatei române folosite de-a lungul timpului, moment coordonat de către comisar şef de penitenciare Adrian TĂBĂCARU de la Penitenciarul Galaţi,
• citirea Ordinului de avansare în grad pentru elevii din Republica Moldova,
• citirea Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind acordarea gradului profesional de “agent de penitenciare” absolvenţilor români,
• rostirea “Jurământului de credinţă”, într-un glas, de către toţi elevii absolvenţi,
• binecuvântarea promoţiei de către preotul capelan coordonator al preoţilor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Florin SMARANDI şi alţi preoţi invitaţi,
• discursul şefului de promoție, eleva Ţecu Mihaela (cu media 9,63),
• discursul primarului oraşului Târgu Ocna,
• discursul directorului general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Repubica Moldova, colonel de justiţie Ana DABIJA,
• discursul domnului chestor de penitenciare Cătălin Claudiu BEJAN, Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care a felicitat întreg colectivul de elevi şi profesorii care au contribuit la formarea profesională a viitorilor agenţi de penitenciare,
• discursul domnului Ministru al Justiției, Marius Robert Cazanciuc, care a informat tinerii absolvenţi asupra noii provocări ce va debuta odată cu angajarea acestora în corpul profesional al agenţilor de penitenciare,
• intonarea “Imnului Naţional” de către absolvenţi, acompaniați de muzica militară,
• defilarea elevilor absolvenţi,
• premierea şefului de promoţie.
Pentru noii agenţi care au intrat acum în marea familie a lucrătorilor de penitenciare, absolvirea reprezintă un nou început. Ei vor merge în unităţile în care au fost repartizaţi, cu încrederea deplină că sunt pregătiţi să facă faţă oricăror provocări, dovedind că sunt buni profesionişti, şi că pot să tindă spre ţeluri mai înalte, pentru că vor lucra într-un sistem care încurajează deschis competiţia şi evoluţia în carieră.
Mulţumesc pentru fotografii lui Solomon Florin şi lui Tody.
Festivitatea de absolvire a Agentilor de Penitenciare Tirgu Ocna 2015Ferdinand I”.video
Posted by Solomon Florin on 27 August 2015