1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Anunt publicitar 01

Casa de vanzare in Targu Ocna.
Suprafata: 100 mp locuibili si curte de 500 mp.
Plus 1500 mp (se poate vinde si pe parcele)
Locatia: Str. Poet Ion Gramada, nr.19 (aproape de Piscina cu apa sarata de langa Mina Salina)
Telefon de contact: 0737049318 sau 0734166754

Escadrila din ceruri mai are doi eroi acum....

Scris de  Administrator 10 Martie 2013 Publicat in Actualităţi
Voteaza articolul
(0 voturi)

 

Cei doi militari morţi în accidentul aviatic din Bacău au fost conduşi pe ultimul drum. Ion Vasile Manolache avea 37 de ani, era căsătorit şi avea un copil de 6 ani..Aproape 200 de oameni l-au condus pe ultimul drum pe militarul Vasile Manolache. La funeraliile din Adjud a fost prezent şi ministrul apărării Mircea Duşa.

inmormantare militari 23313200Peste 400 de persoane au participat, duminică, în oraşul Titu (Dâmboviţa) la înmormântarea militarului Laurenţiu Chiru, mort în accidentul aviatic din judeţul Bacău, două elicoptere ale MApN survolând cimitirul pentru a împrăştia garoafe şi fiind trase trei salve de armă.

Localnici, rude, prieteni şi foşti colegi ai maistrului militar Laurenţiu Chiru, decedat în accidentul aviatic din judeţul Bacău, au participat, duminică, la înmormântarea acestuia.

Printre cei prezenţi s-au aflat şi comandorul Nicolae Grigorie, şef stat major al Flotilei Aeriane 95 Bacău, dar şi secretarul de stat al MApN, Vasile Costea.

Laurenţiu Chiru a fost înmormântat în cimitirul din oraşul Titu, iar două elicoptere ale MApN au survolat zona, împrăştiind garoafe, iar militarii au executat trei salve de armă. Tatăl vitreg al mecanicului de bord, cu lacrimi în ochi, a sărutat drapelul României şi l-a strâns la piept.

Rudele lui Laurenţiu Chiru spun că sâmbătă acesta ar fi trebuit să fie prezent la ziua de naştere a tatălui său vitreg, iar în vară el şi logodnica lui programaseră nunta.

"De mic îi plăceau avioanele, i-a plăcut să zboare şi îl luam cu mine la unitatea de aviaţie de la Boteni, unde lucram şi eu, am fost cadru militar. Încercam să-l mai temperez şi încercam să-l conving să nu se facă aviator, dar el a vrut să zboare, a făcut liceul militar, şcoala de aviaţie. Îi plăcea să zboare cu Puma Socat, îi plăcea foarte mult acest aparat. Mama lui stătea cu frică şi îi tot spunea să nu mai zboare, să stea mai mult la sol, să aibă grijă. Ce poate să mai spună un tată într-o asemenea situaţie? Cât priveşte cauzele, urmează ca echipele de cercetare să stabilească ce s-a întâmplat", a declarat Mihai Stan, tatăl vitreg al militarului.

Trupul neînsufleţit al maistrului militar Laurenţiu Chiru a fost adus, vineri seară, cu un camion militar în oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, fiind aşteptat de peste 100 de rude, prieteni şi foşti colegi. Sicriul a fost depus la capela Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", situată în centrul oraşului.

Doi militari au murit, iar alţi trei au fost răniţi după ce un elicopter militar s-a prăbuşit, joi după-amiază, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău. La impactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc.

Elicopterul, Puma SOCAT aparţinând Forţelor Aeriene Române, s-a prăbuşit în timpul executării unui zbor în formaţie. La bordul avionului se aflau cinci militari de la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău, doi dintre aceştia pierzându-şi viaţa.

Potrivit MApN, cei doi militari care şi-au pierdut viaţa sunt maistrul militar cls. a III-a Laurenţiu Chiru, în vârstă de 33 de ani, care era mecanic de bord, şi plutonierul Vasile Manolache, în vârstă de 37 de ani, care era căsătorit şi avea un copil.

Doi dintre militarii răniţi, respectiv locotenent-comandorul Petru Pricop şi caporalul cls. a III-a Doru Nănescu, sunt internaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC), iar cel de-al treilea, căpitanul Cătălin Balmuş, se află internat la Spitalul Clinic de Urgenţă (SCU) Floreasca.

Dumnezeu să-i aşeze în Escadrila Eroilor din ceruri.

Ultima modificare la Duminică, 10 Martie 2013 20:45
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus


LIKE on facebook


Mediatori în Târgu-Ocna

Negotiation220

  • Banner