1. Skip to Main Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Anunt publicitar 01

Casa de vanzare in Targu Ocna.
Suprafata: 100 mp locuibili si curte de 500 mp.
Plus 1500 mp (se poate vinde si pe parcele)
Locatia: Str. Poet Ion Gramada, nr.19 (aproape de Piscina cu apa sarata de langa Mina Salina)
Telefon de contact: 0737049318 sau 0734166754

Campania de promovare a ofertei educaţionale din sistemul penitenciar.

Scris de  Administrator 18 Mai 2016 Publicat in Actualităţi
Voteaza articolul
(0 voturi)

Începând cu data de 18 mai 2016, specialişti din Penitenciarul Spital Târgu Ocna vor derula campania de prezentare şi promovare a ofertei educaționale din unităţile de învătământ ale sistemului penitenciar, dar şi a instituţiilor partenere la procesul de învăţământ din MApN şi MAI, care formează personal pentru penitenciare.  Scopul activității este creşterea interesului tinerilor absolvenţi de liceu pentru o carieră în sistemul penitenciar, prin parcurgerea cursurilor disponibile la unităţile de învăţământ proprii, dar şi partenere la procesul de învăţământ.

Campanie a fost desfăşurată cu succes şi în anii precedenţi, în unităţile de învăţământ din oraşele Oneşti, Comăneşti, Moineşti şi Târgu Ocna. Programul evenimentului cuprinde vizite de promovare la următoarele instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghica” Comăneşti, Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Dărmăneşti, Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Oneşti, Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, Colegiul Tehnic „Petru Poni” Oneşti, Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Oneşti, Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu Ocna, Liceul Tehnologic Târgu Ocna.

Astfel, liceenii vor primi pliante de prezentare ale şcolilor care formează ofiţeri şi agenţi de penitenciare şi le vor fi expuse diverse materiale care să le capteze interesul elevilor pentru această ofertă educaţională, promovându-se totodată şi diverse alte materiale pentru tinerii interesaţi să dezvolte o carieră în domeniul execuțional penal.

Pentru anul universitar şi şcolar 2016 – 2017, oferta cuprinde o gamă largă a domeniilor de interes şi asigură un climat organizaţional motivant, prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional în cadrul sistemului penitenciar ca parte integrantă a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Administratia Natională a Penitenciarelor oferă absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat, care doresc să urmeze o carieră de ofiţer de penitenciare sau agent de penitenciare posibilitatea înscrierii la concursurile de admitere organizate de următoarele instituţii de formare a personalului în sesiunea 2016.

 

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti

Facultatea de Poliţie, domeniul de licenţă Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, specializarea Ordine şi siguranţă publică – penitenciare, curs de zi, durata studiilor 3 ani, 40 locuri (bărbaţi şi femei);

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti

Facultatea de Informaţii, specializarea Psihologie – informaţii – 4 locuri (bărbaţi);

Facultatea de Studii de Intelligence, curs de zi, durata studiilor 3 ani, specializarea Studii de securitate şi informaţii – 4 locuri (bărbaţi);

Institutul Medico-Militar Bucureşti:

Facultatea de medicină, domeniul de licenţă Sănătate, specializarea medicină, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani – 5 locuri (femei şi bărbaţi);

Facultatea de medicină dentară, domeniul de licenţă Sănătate, specializarea medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani – 2 locuri (femei şi bărbaţi);

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

Facultatea de Management Militar, domeniul de licenţă Ştiinţe Militare, informaţii şi ordine publică, specializarea Management economico-financiar, specialitatea militară Finanţe-contabilitate, cursuri de zi, durata studiilor 3 ani – 3 locuri (femei şi bărbaţi);

Academia Tehnică Militară Bucureşti:

Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament, domeniul de studii universitare de licenţă Inginerie civilă, specializarea Construcţii şi fortificaţii, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani – 1 loc (femei şi bărbaţi);

Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare, domeniul de studii universitare de licenţă Calculatoare şi tehnologia informaţiei, specializarea Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani – 2 locuri (femei şi bărbaţi);

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti

Facultatea de Comandă şi Stat Major, studii universitare de licenţă, programul „Logistică”, cursuri de zi, durata studiilor 3 ani – 3 locuri (bărbaţi şi femei);

Instituţii de învăţământ postliceal:

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, învăţământ de zi, durata studiilor 2 ani:

Auto, specialitatea militară Auto - 2 locuri (femei şi bărbaţi);

Comunicaţii şi informatică, specialitatea militară Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii – 2 locuri (femei şi bărbaţi);

Intendenţă, specialitatea militară Bucătar – 3 locuri (femei şi bărbaţi).

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, cursuri de zi, durata studiilor 1 an:

240 locuri – bărbaţi

30 locuri – femei

Printre avantajelele oferite de aceste instituţii de învăţământ, amintim: asigurarea unui climat organizaţional motivant prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional, asigurarea unui loc de muncă stabil şi a unui salariu motivant dupã absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar, asigurarea unei solde lunare pe timpul studiilor şi, nu în ultimul rând, asigurarea în conditii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul scolarizării.

„Prin activitatea depusă, viitorii ofiţeri şi agenţi din sistemul administraţiei penitenciare vor avea posibilitatea de a face parte dintr-un segment important al siguranţei, apărării şi ordinii publice şi vor fi pregătiţi pentru a desfăşura o activitate complexă, care presupune curaj, inteligenţă şi comunicare, contribuind astfel la creşterea siguranţei „

Înscrierea la concursul de admitere, pentru oricare dintre instituţiile de învăţământ prezentate anterior se realizează la sediul unităţilor penitenciare implicate în campania de informare. Informaţiile referitoare la condiţiile de participare, documentele necesare în vederea depunerii dosarelor, tematica şi bibliografia în vederea susţinerii examenelor pot fi obţinute consultând site-urile institutiilor de învăţământ sau la Biroul Resurse Umane şi Formare Profesională din cadrul fiecărei unităţi.

Ultima modificare la Miercuri, 18 Mai 2016 13:19
Administrator

Administrator

Dedicat promovării Staţiunii turistice Târgu-Ocna.

Facebook: http://www.facebook.com/nometra

Website: www.nometra.ro
sus


LIKE on facebook


Mediatori în Târgu-Ocna

Negotiation220

  • Banner